Uneori ne ascundem sufletele în cutii, le acoperim cu pelerine groase de ploaie şi le îndesăm sub pat sau, dacă suntem mai dramatici de fel, le dăm drumul să zburde pe mare. Ceilalți dintre noi, mai curajoși, le dezbrăcam cu totul şi arătam lumii aşa cum sunt ele, greoaie, încercănate şi pline de răni. Îmi aduc aminte că îmi povestea cineva mai de mult că, într-o primăvară, şi-a trimis sufletul la război şi l-a aşteptat un an întreg să revină; când sufletul a decis să se întoarcă în sfârşit, era atât de obosit şi de plin de poveşti, încât era aproape de nerecunoscut. Le spusese totul despre locurile pe unde umblase şi de lucrurile pe care le văzuse şi despre cum unii oameni pe care îi cunoscuse aveau curcubee în inimi şi alții aveau ploi. Erau toți la fel de frumoşi pe dinafară, dar când îi priveai mai atent, vedeai că erau, de fapt, complet diferiți. Aveau alte visuri, alte pasiuni, alte credințe. L-am întrebat de unde ştia toate asta – Vezi mult mai multe într-un om când priveşti direct cu sufletul, spuse el. Şi ce e mai frumos de atât, e că pe cât de diferiți sunt, pe atât de multă nevoie au unii de ceilalți. Nu poți avea curcubee fără niciun pic de ploaie.
Am constat, zilele acestea, că atunci când îți laşi sufletul să hoinărească, el devine un poştaş aducător de veşti despre lume. Unele te vor face fericit, altele te vor surprinde neplăcut, iar cele mai multe îți vor confirma ceea ce ştii deja: că viața, cu zbuciumul ei molipsitor, e cea mai grea şi în acelaşi timp, cea mai frumoasă aventură care ți-a fost dată vreodată. Ne ascundem sufletele în cufere adânci şi le sigilăm în cutii departe de ploi, dar uităm că ele au nevoie să fie udate ca să poată să crească; devenim imuni la strigătele lor care ne spun că vor să fie libere. Vor să fie libere.
Îmi aduc aminte că, după anul acela, sufletul plecă din nou la război, spunând că nu poți proteja toată viața ceva ce e făcut să trăiască, să simtă, să zburde la pas pe câmpiile unde fericirea există, pentru că altfel nu ar purta un nume. Nu se mai întoarse niciodată. Continuă să trăiască într-un veşnic dans, într-o veşnică căutare, într-un veşnic infinit. Învăță că fiecare suflet merită un om curcubeu care să îi fie alături şi care să îi arate ce e iubirea şi ce e liniştea; că viața e construită din momente, unele mai bune, altele mai puțin reuşite, şi că atunci când ne aflăm la o răscruce trebuie să avem răbdare şi încredere că vom găsi drumul cel bun perseverând; că uneori, dar doar uneori, ai norocul să găseşti exact ceea ce cauți atunci când te aştepți mai puțin; că oamenii merită întotdeauna să ştie că sunt iubiți şi apreciați; că munca adevărată nu e niciodată o pierdere de vreme; că în zilele grele se va găsi, aproape întotdeauna, cineva sau ceva care să umple golurile care apar vrând nevrând.
Că atunci când dai tot ce poți, eşti cu un pas mai aproape de visurile tale.
Că tot greul ăsta merită.
Că o să înțelegi totul, într-o zi, când o să ai curajul să îți laşi şi tu sufletul liber.
runnerintherain ♥ 